Pe înserat și în mare grabă ne-am hotărât să facem și cealaltă activitate: să facem poze la 3 biserici diferite.Am mers mult , mai vorbeam între noi , mai făceam o glumă , mai întrebam liderii despre următoarele activitați…pâna am ajuns. Prima biserică a fost „Adventiștii de ziua a 7-a”. Am intrat , ne-am uitat mirați prin jur , am făcut poze…Apoi am mers la „Martorii lui Iehova” , unde am fost la fel de entuziasmați. Ultima , dar nu cea din urmă a fost”Baptiști”. Și la ea, desigur am făcut poze și am admirat atât interiorul cât și exteriorul, iar unul dintre lideri ne-a dat detalii despre aceste confesiuni și modul cum serbează Crăciunul, adică prin participarea la slujba dedicată acestei zile și concertul de colinde tradițional susținut de tineri și copii.
La sfârșit reacția noastră a fost: ”Cum? Acestea sunt biserici?”. Răspunsul a fost „DA!”. Însa noi am zis că nu seamănă a biserică. Ne-a plăcut această activitate deoarece:
1. am avut ocazia să admirăm niște biserici despre care mulți dintre noi nu au auzit de ele;
2. am facut o plimbare lungă și frumoasă!
3. ne-am imbogățit cultura generală cu informații referitoare la orașul nostru natal.
Raluca Croitoru
PATRULA „ALPINISTII”
CENTRUL LOCAL „CARAIMAN”
Temerari Busteni
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Sa facem o fapta buna
Am plecat cu multe jucării spre „Vila Roth”.Acolo sunt niște copii , unii orfani. Le-am dat jucăriile și le-am cântat colinde. Și ei ne-au cântat colinde. Ne uitam în ochii lor și gândeam cât de norocoși puteam fi că nu suntem în locul lor. Ne bucuram și noi o dată cu ei. Când au despachetat cutiile cu jucării…Când am văzut cât de fericiți erau…Fiecare cercetaș a împărțit câte o jucărie unui copil și a făcut o poză cu el.
Ne-a plăcut să ne jucăm cu ei și să „FACEM O FAPTĂ BUNĂ”!!!
Raluca Croitoru
PATRULA „ALPINISTII”
CENTRUL LOCAL „CARAIMAN”
Ne-a plăcut să ne jucăm cu ei și să „FACEM O FAPTĂ BUNĂ”!!!
Raluca Croitoru
PATRULA „ALPINISTII”
CENTRUL LOCAL „CARAIMAN”
Lumina Pacii de la Bethleem
S-a terminat cu „Calea Minții”.Acum ne așteaptă „Calea Sufletului”. Am așteptat Lumina de la Bethleem și după ce am primit-o am făcut niște gulguțe din hârtie. E un fel de origami. Le-am făcut deoarece trebuia să punem lumânărelele cu Lumină.
A fost puțin cam greu, dar ne-am obișnuit și am reușit să le facem până la urmă.A fost chiar amuzant și frumos.
După ce le-am făcut am mers la biserică și le-am împarțit oamenilor.Din păcate era foarte multă lume și nu ne-au mai rămas pentru toți!
Raluca Croitoru
PATRULA „ALPINISTII”
CENTRUL LOCAL „CARAIMAN”
A fost puțin cam greu, dar ne-am obișnuit și am reușit să le facem până la urmă.A fost chiar amuzant și frumos.
După ce le-am făcut am mers la biserică și le-am împarțit oamenilor.Din păcate era foarte multă lume și nu ne-au mai rămas pentru toți!
Raluca Croitoru
PATRULA „ALPINISTII”
CENTRUL LOCAL „CARAIMAN”
Gata oricand - Calea Sufletului
“Gata Oricând!". Așa am primit vestea sosirii celei de-a doua căi -> Calea Sufletului. Este luni 1 Decembrie 2010. Patrula Night Elfs a fost anunțată că a fost dată cea de-a doua cale, CALEA SUFLETULUI. Toți eram încântați și așteptam cu nerăbdare sosirea acesteia. Nu după mult timp de la anunțarea acesteia ne-am întălnit să ne apucăm de treabă. Am ales trei confesiuni din comunitatea noastră și am scris ce obiceiuri au aceștia de Crăciun. Am fost la trei biserici pentru a poza. În drum spre o biserică am trecut pe lângă locul unde am făcut harta 3D de la prima provocare. Curioși din fire am fost să vedem dacă a mai rămas ceva din ea. Am început să dăm ușor zăpada la o parte și am rămas uimiți. Eram toți gen ”WOW” . Am găsit crenguțele cu care am făcut conturul hărții și cartonașele cu centre. Am fost surprinși să vedem că acestea încă erau acolo,după trei săptămâni. Am făcut poze la cele trei biserici ale celor trei confesiuni religioase: Biserica Penticostală, Biserica Ortodoxă si Oastea Domnului și am povestit despre obiceiurile lor de Crăciun care constau în slujba dedicată acestui eveniment când se întâlnește toată comunitatea și cântă colinde.
Pe 19 Decembrie ne-am întâlnit toți la liceu, am făcut gulguțe din hârtie și am făcut fapta bună. Am strâns haine și jucării și le-am donat copiilor de la Vila Roth (Preventoriu TBC). Când am ajuns acolo am rămas de-a dreptul surprinși. Erau acolo o mulțime de copii care erau foarte bucuroși că a venit Moș Crăciun cu cadouri și pe la ei. Pur și simplu nu puteau să nu ți se înmoaie picioarele când îi vedeai cât de drăgălași sunt. Fiecare cercetaș a luat câte o jucărie și a făcut poze când o ofereau copiilor. După ce le-am dat cadourile aceștia ne-au mulțumit cântându-ne două colinde și noi la fel. La sfârșit am făcut un cerc mare și am jucat jocuri. La plecare, împreună cu ceilalți cercetași ne-am hotărât să ne întoarcem cu alte haine pentru ei și cu mai multe activități pregătite special pentru ei.
Zilele trecute pe scena Centrului Cultural “Aurel Stroe” au urcat doi mari cântăreți :- Vasile Şeicaru și Victor Socaciu. Aceștia au cântat colinde de Crăciun și au încins atmosfera cu unele dintre cele mai cunoscute piese ale lor. Noi am profitat de susținerea acestui concert și am prezentat comunității “Lumina Păcii de la Bethleem”. Le-am spus că după susținerea concertului vor putea veni la ieșire să ia câte o gulguță cu lumină. Spre surprinderea noastră, o mulțime de oameni au fost interesați de această lumină, iar noi am fost pregatiți cu câte o gulguță pentru fiecare. După ce am împărțit tuturor persoanelor care au fost la spectacol am fost și le-am dat și celor care au susținut concertul. Domnul Vasile Socaciu a fost uimit când a aflat că acestea sunt făcute special să nu se ardă și a spus că o să mai vină cu siguranță în Bușteni să ne viziteze pentru că a avut parte de o primire călduroasă din partea orașului nostru. Toți eram fericiți că le-am putut oferi Lumina Păcii celor doi artiști. La plecare am stabilit să ne întâlnim pe 25 Decembrie ( de Crăciun ) pentru îndeplinirea ultimei provocări. Ne vom întâlni la biserica din centrul orașului și vom împărții “Lumina Păcii” oamenilor.
Iată că a sosit și ziua cea mare. O dată ajunși la biserică am început să pregătim gulguțele cu lumânări. Înainte de începerea slujbei, liderul nostru a prezentat proiectul enoriașilor. După prezentare am cântat colinde. În timp ce corul bisericii cânta, un copilaș s-a dus în mijlocul mulțimii și a început să danseze. A fost foarte amuzant. La sfârșit fiecare persoană a primit câte o plasă cu dulciuri din partea primăriei. La ieșirea din biserică fiecare a primit câte o gulguță iar noi am primit numai cuvinte de laudă. A fost o experiență de neuitat și sperăm să facem acest lucru și la anul. La Mulți Ani 2011!
Andreea Mosor
Patrula Night Elfs

Fii cercetas si gata oricand
A trecut un an de la infiintarea centrului si pot spune ca a fost un an cu multa munca si mii de impliniri. Acum la bilant realizez ca efortul depus nu a fost in zadar si ne putem lauda cu activitati care la inceput ni se pareau imposibile: patru activitati nationale sincron, stagii de pregatire pentru lideri, campuri nationale pentru cercetasi, participarea la evenimente organizate de catre colegiu si de catre institutiile din oras, participarea la un concurs national unde am castigat doua premii intai.
Cu atatea activitati nici nu am realizat cand a trecut timpul, traind si implicandu-ne intens in fiecare activitate pentru „a lasa o lume mai buna decat am gasit-o”. Bucuria noastra, a liderilor, a fost aceea cand am constat schimbari semnificative in comportamentul si atitudinea copiilor cu care lucram. Munca in grupuri mici numite patrule a condus la rezultate spectaculoase, copiii invatand sa lucreze in echipa, sa comunice, sa se respecte mai mult, sa se ajute, sa fie mai responsabili si mai jucausi. Aceste satisfactii sufletesti ne motiveaza si pe noi sa mergem mai departe, in ciuda faptului ca aceasta munca reprezinta voluntariat suta la suta si prea putini sunt dispusi sa sacrifice din timpul lor liber pentru a se dedica educatiei copiilor.
Familia este astazi afectata de conditiile socio-economice, iar parintii sunt „depasiti” in ceea ce priveste educatia copiilor, considerand ca scoala trebuie sa se ocupe in totalitate de educatie. Noi, cercetasii, consideram ca nu numai familia si scoala ar trebui sa se implice in educatia copiilor ci si institutiile din oras. Numai muncind impreuna fiecare cu implicarea lui mai mica sau mai mare, putem avea speranta ca acesti copii mai tarziu vor fi oameni de nadejde ai comunitatii noastre.
Presedinte Centru "Caraiman" Busteni
Prof. Nicoleta Ciobanu

joi, 2 decembrie 2010
Dansul - Calea Mintii
„OK!Am terminat filmarile de la dictie , harta….hmm…oare ce urmeaza?A , DA!!! Ceva destul de greu!Coregrafia dansului!Pai…O idee interesanta si super!Numai ca…avem melodiile…da…sunt super…dar nu avem dansul si nici foarte mult timp la dispozitie…Pai…sa ne apucam de treaba!”zicem noi.Ok…incepem!Dar ce sa facem , cum sa facem??Ne vin noua niste idei si dupaia „Nu…nu cred ca e bine” si „Nu…nu facem asta” sau „Stai , stai , stai!!!E prea complicat”.Dar dup-aia „BINGO!!!Stim ce sa facem!”
Coregrafia dansului consta in:
1. 4 fete si 4 baieti;
2. 4 fete fitoase si 4 baieti care vor sa le abordeze;
3. o mica palma , asa , mai usoara(face parte din dans);
4. baietii prind de mana fetele si se uita adanc in ochii lor;
5. le invita la dans;
6. devin prieteni;
7. si un final fericit(sau un happy end).
Numai ca unul dintre noi nu a fost de acord(credeti-ne , a fost mult pana l-am convins!!!).Dar a fost OK!
Ne-am incurcat la un moment dat , a trebuit sa schimbam pozitia pentru a ne vedea toti pe camera , am ras cand a trebuit sa facem piramida…Dar a iesit un dans super.Am facut miscare , ne-am distrat , ne-am relaxat…Totul a fost OK…Mai putin partea cand pe baieti i-a durut coloana de la piramida…ooppss!!!
Important este ca ne-am distrat super bine si ca am castigat experienta.Noi asteptam si alte provocari pentru ca suntem in stare sa le facem pe toate!

Sa facem harta ROMANIEI! - Calea Mintii
Dupa filmarile de la dictie am auzit ca trebuie sa facem o harta 3D a Romaniei.Ne-a placut ideea , prima fraza pe care am zis-o fiind: „WOW!!!!Ce idee tare!!!Dar cum o facem??”.O fata din patrula noastra a zis ca aduce ea materialele , dar a intarziat si am crezut ca ne va lasa balta.Insa a venit mai repede decat ne asteptam(ce-i drept , dupa cateva telefoane).Asa…ne-am apucat sa facem harta.A fost ceva de genul : „CE???Numai atata plastilina ai adus??Noi cum vom face harta cu atata plastilina?”.In fine , am lasat aceasta discutie pe mai tarziu si ne-am apucat sa facem conturul(nu ne-am asteptat sa iasa atat de bine , dar...) , apoi sa facem muntii.Dar ce ne facem , ca nu avem plastilina!Am pus bani fiecare sa ne ducem sa cumparam 2 cutii de plastilina.Ei , acu-i acu!Ne-am dus la 5 sau 6 magazine.Unul nu avea plastilina , unul avea , dar avea culori prea putine , unul avea plastilina de proasta calitate si putina…Pana la urma am gasit intr-un magazin plastilina cu sclipici!Am luat si ne-am dus si la alt magazin si am luat fara sclipici.Cand ne-am intors , cativa din patrula noastra au adunat iarba si muschi pentru campie , iar pentru munti au adus pietre(pe post de stanci) , etc.Am inceput sa facem muntii.Dar ni s-a terminat plastilina maro , asa ca am folosit si alte culori , dar nu s-a vazut deoarece am rupt acei „solzi” de la conurile de brad si le-am pus peste. Am inceput sa facem campia.Dar ni s-a facut foame!!!Ne-am dus la magazin sa cumparam cate un sandwich.Noi tot radeam de o fata , deoarece ii tot cadea din sandwich ba cate un snitel , ba putina varza , ba cartofii prajiti…Distractie mare , nu gluma!
Insa cand ne-am intors ne-am apucat serios de treaba.Am avut ocazia sa ne intalnim cu niste animalute(animalutele fiind niste gandecei care au venit din iarba si din muschi si se „catarau” pe „munti” , de aceea noi ziceam : „Hei , uite Capra Neagra!”).Cativa dintre noi au facut marea din hartie creponata, iar altii au facut podisurile , tot din hartie creponata , dar si din plastilina.Campia era de mult facuta.
Inca o data , apare o problema!!!!(ne-am cam saturat de probleme , sa stiti!!!)Problema fiind ca ni s-a terminat hartia creponata galbena si plastilina galbena.Am inceput sa punem plastilina roz…pff…Unii dintre noi au inceput sa dea cu carioci galbene peste bobitele de plastilina.Pana la urma am reusit.
Am avut ideea sa punem si steagul Romaniei.Asa ca am luat un bat de pai si l-am infipt in plastilina , iar pe acel bat am pus un mic stegulet de hartie.Buna treaba!Harta este gata!
Am facut si poze cu harta.A fost…MINUNAT!!!Desi MINUNAT este un cuvant prea mic.Ne-a placut sa facem harta si ne-am disrat foarte mult!

Abonați-vă la:
Postări (Atom)